După alegerile europarlamentare și referendumul din 26 mai, opoziția trebuie să se unească, iar PNL trebuie să vină cu nou concept pentru politica românească, a declarat marți, la Craiova, Președintele Klaus Iohannis, citat de Știripesurse.ro.
„Politica românească se va reconfigura după aceste alegeri. Umbla unii prin ţara şi zic că nu ar conta că nu se va întâmpla nimic. Ţin să vă reamintesc că şi ultima dată, în 2014, lucrurile au contat. Toate alegerile contează”, a declarat Klaus Iohannis.
Ulterior, preşedintele a dat de înţeles că după alegeri, opoziţia paramentara trebuie să se unească.
„După alegerile din 2014 am hotărât să candidez la prezidenţiale. Acum după europarlamentare şi referendum va deveni foarte clar că romanii îşi doresc altceva decât PSD şi este timpul să construim alta politica în România. E timpul că opoziţia parlamentară să se adune. E timpul ca PNL să îşi ia rolul de mare partid de opoziţie şi să vină cu un concept şi eu îi voi sprijini”, a mai spus șeful statului.