Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, marți, că Guvernul va lua măsuri economice abia după o serie de discuții cu partenerii sociali și cu factorii implicați, și nu prin „decizii bruște”, potrivit Agerpres.
„Am vorbit de măsuri, măsurile economice, dar vrem să avem un dialog, să vedem impactul acestor măsuri, să vedem toţi cei implicaţi, să le cerem părerea, să discutăm cu ei. Nu vrem să luăm decizii bruşte. Aceste decizii trebuie să le luăm în urma discuţiilor cu partenerii sociali, cu cei implicaţi în aceste măsuri economice şi cred că acest lucru va lămuri foarte multe aspecte”, a spus Viorica Dăncilă, într-un interviu acordat la Strasbourg pentru Antena 3.
Totuși, premierul recunoaște că măsurile nu pot mulțumi „pe toată lumea”, pentru că este normal ca atunci când se ia o decizie, unii „să se bucure”, iar alții să fie „mai puțin bucuroși”.
DEZVĂLUIRI ȘOC DESPRE ANDREEA MARIN. ESTE VORBA DESPRE SINUCIDERE (GALERIE FOTO)
„Bine, nu putem mulţumi pe toată lumea, este normal ca atunci când iei o decizie, unii să se bucure, alţii să fie mai puţin bucuroşi. Dar este important să avem acest dialog, să ascultăm şi părerea celorlalţi, să le explicăm de ce am luat această măsură, pentru ca toată lumea să înţeleagă care este sensul în care vrem să mergem”, a adăugat premierul Dăncilă.