Poluarea de pe Olt a fost înlăturată: 25 de tone de petrol au fost extrase. Pata s-a oprit la barajul Drăgănești

Poluarea de pe Olt a fost înlăturată: 25 de tone de petrol au fost extrase. Pata s-a oprit la barajul Drăgănești

Petrolul deversat în râul Olt în urmă cu două zile a fost extras, pata oprindu-se în zona barajului de la Drăgăneşti, unde ocupă mai puțin de un kilometru.

Potrivit Mediafax, 25 de tone de țiței au fost extrase de echipele de intervenție, iar în prezent se acționează pentru neutralizarea undei de țiței, montând alte două baraje plutitoare, unul în amonte şi altul în aval. 

Situaţia este monitorizată şi de lucrătorii de la Apele Române care iau probe din apă de câteva ori pe zi.

Olteţul a fost poluat cu ţiţei în dreptul abatorului din oraşul Balş, județul Olt, după ce o conductă a Conpet s-a fisurat. Pata de țiței a ajuns apoi în râul Olt.          

Societatea Conpet a fost amendată cu 100.000 de lei de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu.