Aproximativ 1% din populația Rusiei a fost infectată cu virusul HIV într-una din cele mai rate de infecția din întreaga lume. De altfel, această epidemie a atras atenția și lui Vladimir Putin care a declarat-o „o amenințare pentru securitatea națională”, conform dpa, preluat de Agerpres.
Această problemă a pornit de la lipsa informaţiei şi opţiunile limitate de tratament, având în vedere că educaţia sexuală a minorilor este un subiect tabu, complicat de legislaţia care interzice „propaganda homosexuală”.
Ministerul rus al Sănătăţii susţine că există circa 900.000 de persoane infectate cu HIV în ţară, dar Vadim Pokrovski, şeful unui centru federal de cercetare şi prevenţie din Moscova specializat în HIV şi SIDAsusținecă numărul real este de aproximativ 1,5 milioane.
În comparaţie, în Germania există circa 88.000 de persoane infectate cu HIV, aproximativ 0,1% din populaţie, potrivit Institutului Robert Koch pentru controlul bolilor.
„Situaţia se înrăutăţeşte”, a avertizat Vadim Pokrovski.
Mai mult de jumătate din noile infecţii din Rusia s-au transmis în urma contactului sexual dintre bărbaţi şi femei, a declarat Pokrovski pentru dpa, înaintea Zilei Mondiale de Combatere a SIDA, marcată în fiecare an pe 1 decembrie.
Anul trecut s-au înregistrat 36.000 de decese în rândul persoanelor infectate cu HIV în Rusia – un număr record de la înregistrarea primilor pacienţi în 1987, în epoca sovietică.
Pokrovski consideră că sumele alocate pentru tratamentul persoanelor infectate cu HIV în Rusia sunt mult prea mici, cu 29 de miliarde de ruble (450 de milioane de dolari) aşteptate pentru anul viitor.
De trei ori mai puţin decât este necesar, întrucât în Rusia lipsesc medicamentele de ultima generaţie, echipamentele de diagnostic şi personalul, a mai spus el.
Peste un milion de persoane din Rusia sunt HIV pozitive şi „din păcate, numărul continuă să crească”, a declarat Serghei Abdurakhmanov, directorul Centrului SIDA din Moscova.
„Aceasta nu mai este doar o problemă care îi afectează pe homosexuali, pe utilizatorii de droguri intravenoase şi pe cei din industria sexului”, a spus el.
„HIV este o ameninţare pentru toată societatea rusă”, a afirmat Abdurakhmanov.