Mama Luizei Melencu a ajuns, sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă din Craiova. Tatăl femeii a sunat la 112 după ce Monica Melencu a început să se simtă rău și și-a curs foarte mult sânge din nas, potrivit Adevărul.ro.
ASTA E PREA DE TOT! LOREDANA GROZA, NOI IMAGINI DE INFARCT CU SÂNII LA VEDERE! DOAMNE, CUM A PUTUT SĂ APARĂ ÎN DIRECT (GALERIE FOTO-VIDEO)
La locuința familiei Melencu a ajuns un echipaj SMURD, iar medicul a constatat că mama Luizei avea tensiunea foarte mare. Astfel, aceasta a fost transportată la unitatea medicală pentru investigații suplimentare.
De altfel, perioada Crăciunului a fost una foarte grea pentru mama adolescentei pe care Gheorghe Dincă susține că a ucis-o.
„A fost o perioadă grea. Monica a suferit mult. Astăzi (sâmbătă – n.r.) am văzut că era foarte palidă şi pe seară din senin a început să-i curgă sânge din nas care nu se mai oprea. Sunt disperat când văd că se prăbuşeşte, că nu mai are forţă. Ne-am speriat şi am sunat la 112”, a declarat bunicul Luizei.
Medicii vor decide acum dacă este necesar ca Monica Melencu să rămână sunb supraveghere.