UPDATE: Ministerul de Externe a confirmat că un cetățean român a fost ucis în atacurile armate din Germania.
„Consulatul General al României la Bonn este în contact cu autoritățile locale și a luat legătura cu familia persoanei decedate pentru a oferi asistența necesară în astfel de situații.
Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiei îndoliate și condamnă ferm orice act de violență și manifestare xenofobă”, a transmis MAE, printr-un comunicat
Un român se află printre cei nouă oameni ucişi în atacurile armate care au avut loc în două baruri din oraşul german Hanau. Informaţia a apărut iniţial în presa germană, iar apoi au venit date şi din România. Ar fi vorba despre un tânăr de 22 de ani, nepotul primarului din comuna Singureni, judeţul Giurgiu, informează B1 TV.
Victima se afla în zona atentatului, la cumpărături, când atacatorul a deschis focul. Până în acest moment nu există o confirmare din partea Ministerului român de Externe.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Suntem bulversați. (…) Acest om care a împușcat era un psihopat din câte am înțeles”, a susținut, pentru B1 TV, Marian Pătuleanu, primarul din Singureni, județul Giurgiu, și, totodată, unchiul victimei.
Întrebat dacă a primit vreo informație de la autorități, Pătuleanu a răspuns: „Nu am avut de-a face cu autoritățile, ci cu părinții și cu (celălalt) unchi al băiatului, care sunt acolo, în Germania. Ei locuiesc de câțiva ani în Germania”.
„Eu știu de la părinți și unchiul băiatului. Chiar în imagini se vede mașina lui. E cu numere românești, dacă vă uitați bine.
El s-a nimerit acolo, era în afara barului. Nenorocitul care a tras a ieșit din bar, după ce a împușcat, și el era în mașină și, când l-a văzut pe el, l-a împușcat și pe el”, a mai spus primarul.