Noul tip de coronavirus se răspândește rapid, numărul oficial de cazuri raportate ajungând în unele state să se dublează la fiecare câteva zile. Această evoluție este mai rapidă decât au crezut experții inițial.
La începutul săptămânii trecute, infecțiile au fost dublate într-un interval de cinci până la șapte zile, dar în prezent se poate constata dublarea numărului de cazuri la trei sau patru zile. Numai în Italia, unde măsurile de carantină abia acum încep să își arate eficiența, numărul de cazuri crește ceva mai lent. Acolo, timpul de dublare este în prezent în jur de cinci zile, precizează publicația germană Süddeutsche Zeitung.
Pe de altă parte, jurnaliștii germani atrag atenția că numerele oficiale reflectă doar o parte a realității – de fapt, numărul persoanelor infectate este probabil mult mai mare decât sugerează rezultatele testelor oficiale.
Pe de o parte, acest lucru este cauzat de faptului că durează câteva zile între infecția cu noul coronavirus și debutul bolii. Focarele fără simptome sunt adesea nedetectate. Simptomele bolii Covid 19 sunt adesea greu de diferențiat de cele ale gripei sau răcelii obișnuite.
Și chiar dacă un pacient suspectat de coronavirus se îndreaptă către medici și autorități, un test nu este efectuat neapărat. Deoarece capacitățile pentru astfel de teste de laborator sunt încă destul de limitate. Nu mai vorbim de faptul că simptomele bolii Covid 19 sunt adesea dificil de identificat.
Așa se face că numărul real de persoane infectate în multe țări ar putea fi cu mult mai mare decât numărul de cazuri confirmate. Există diferite abordări pentru a le evalua.
În cazul Germaniei, jurnaliștii de la Süddeutsche Zeitung au folosit o metodă de estimare pe baza cifrelor actuale care aproximează la circa 100.000 numărul de persoane care ar putea fi infectate cu coronavirusul. Este vorba despre o estimare care nu este foarte precisă, numărul infectaților putând fi mult mai mic sau chiar mult mai mare.
Numărul oficial al cazurilor de infecție cu coronavirus a crescut marți în Germania cu 2.080 de cazuri, ajungând la un total de 9.352.