Busele europene continuă să se prăbușească pe fondul epidemiei de coronavirus. Acţiunile marilor companii au închis la cel mai scăzut nivel din ultimii şapte ani

Busele europene continuă să se prăbușească pe fondul epidemiei de coronavirus. Acţiunile marilor companii au închis la cel mai scăzut nivel din ultimii şapte ani

Panica ce a cuprinsbursele europene a continuat și miercuri, în ciuda măsurilor anunțate de guverne de stimulare a economiilor afectate de noul coronavirus. Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile la cel mai scăzut nivel din ultimii şapte ani.

Indicele pan-European STOXX 600 a închis în declin cu 3,9%, anulând toată creşterea înregistrată cu o zi înainte, când un plan de susţinere anunţat de guvernul spaniol a dus la creşterea acţiunilor regionale.

STOXX 600 a pierdut în martie un sfert din valoarea sa şi se îndreaptă spre cea mai slabă evoluţie lunară după ce epidemia s-a mutat din China în Europa.

Acţiunile din sectorul petrolului şi gazelor au încheiat tranzacţiile de miercuri la cel mai scăzut nivel din ultimii 24 de ani, scrie news.ro.

Titlurile John Wood Group şi Tullow Oil au înregistrat printre cele mai slabe performanţe din sectorul petrolier, cu scăderi de 21,7%, respectiv 16,9%.

Acţiunile Airbus au scăzut cu 22,2%, la cel mai redus nivel din 2016. Acţiunile companiei Safran, care aprovizionează Boeing, au închis în declin cu aproape 23%, iarr titlurile Rolls Royce au coborât cu circa 11%.

Indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 5,56%, CAC 40 al bursei din Paris cu 5,94%, FTSE MIB al bursei din Milano cu 1,27%, iar IBEX 35 al bursei din Madrid cu 3,44%.

Ultima oră