O nouă criză economică amenință societățile din cauza pandemiei de coronavirus, iar aceasta ar urma să genereze pierderi mai mari decât cea financciară din anul 2008, cu mult mai multe persoane care își vor pierde locurile de muncă, este de părere șeful Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Roberto Azevedo.
„Această pandemie va avea în mod inevitabil un impact enorm asupra economiei …”, a spus directorul general Roberto Azevedo, potrivit Reuters.
El a adăugat că proiecţiile recente prevăd o încetinire economică şi pierderi de locuri de muncă care sunt mai grave decât ultima crizăfinanciară.
Cu toate acestea, Azevedo a arătat că ţările pot lua măsuri importante pentru a limita daunele economice imediate şi a pune bazele unei recuperări pe termen lung, el îndemnându-le să lucreze împreună.
„Eforturile de coordonare vor creşte puterea noastră colectivă de luptă cu recesiunea”, a adăugat el.