Premierul Ludovic Orban, mesaj pentru români cu ocazia sărbătorilor pascale: „Suntem obligați ca toate eforturile pe care le facem să fie susținute în continuare”

Premierul Ludovic Orban a transmis românilor un mesaj de Paște, precizând că în acest an, sărbătoarea Învierii Domnului va fi una neobișnuită, în condițiile în care mulți români vor sta în izolare, departe de cei dragi, din cauza pandemiei de COVID-19.

„Vom fi aproape de cei apropiați, de familie, dar vom fi departe de mulți care ne sunt dragi. Chiar dacă nu putem merge la biserică, credința ne poate ajuta ca sărbătoarea să pătrundă în sufletul fiecăruia dintre noi și să transforme fiecare casă într-o biserică. Suntem supuși la încercări la care nu ne-am fi așteptat. Suntem obligați ca toate eforturile pe care le facem să fie susținute în continuare pentru ca ele să dea rezultate și să rușim să depășim această încercare determinată de o epidemie care creează extrem de multe pericole. Va doresc Paște fericit, sănătate și doresc fiecăruia dintre noi să trecem cât mai repede de această perioada”, este mesajul premierului Ludovic Orban, cu ocazia sărbătorilor pascale.

Ultima oră
07:40 - Tot mai mulți europeni își petrec weekendul la serviciu, nu acasă. Ce țări conduc clasamentul muncii în zilele de odihnă și pe ce loc se află România
23:58 - Uluitor! Cât li s-a cerut unor părinți din București pentru serbarea de clasa I a copilului: „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau…?”
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele