Filmările și spectacolele ar putea fi reluate din iunie în România. Regulile pe care trebuie să le respecte actorii

Filmările, spectacolele și concertele au fost întrerupte, în România, pe întreaga durată a stării de urgență. Odată cu revenirea treptată la normalitate și adoptarea măsurilor de relaxare însă acestea ar putea fi reluate, de la data de 15 iunie, însă cu un set de reguli stricte atât pentru actor cât și pentru spectatori. Este vorba despre participarea unui număr limitat de persoane, respectarea măsurilor de distanțare socială și mai ales despre organizarea spectacolelor în aer liber.

Potrivit Digi24.ro, spectacolele s-ar putea relua începând cu data de 15 iunie. Condiția ar urma să fie însă respectarea unor măsuri de siguranță, care să prevină aglomerarea și mai răspândirea COVID-19. Festivalurile mari însă, ce ar fi urmat să depășească numărul de 1.000 de participanți, precum „Untold” și „Electric Castel” nu vor putea fi organizate până la finalul lunii august.

Filmările și spectacolele, reluate în România

În urmă cu o săptămână, la Palatul Victoria, reprezentații artelor teatrale ar fi participat la consultări cu premierul Ludovic Orban. Discuțiile ar fi fost concetrate pe modalitățile în care domeniul cultural ar putea beneficia de susținere, atât în perioada imediată, cât și pe termen mediu și lung, informează sursa citată anterior.

Ca un prim pas, este în discuție reluarea spectacolelor în aer liber, în organizarea cărora să fie respectate toate măsurile de distanțare socială și de siguranță. Sigur că acest lucru ar urma să fie posibil și în funcție de evoluția epidemiologică.

Reguli pentru actori și spectatori

Reluarea activității culturale și a prodcuției de spectacole, în condiții de siguranță sanitară atât pentru actori, cât și pentru personalul de suport și cetățeni, spectatori a fost procuparea comună a reprezentaților Guvernului și reprezentaților artelor teatrale, informează Digi24.

Pentru moment, Guvernul ia în calcul reluarea spectacolelor după data de 15 iunie. Aici însă intervin mai multe condiții pentru organizarea evenimentelor. Acestea se pare că ar trebui să fie organizate în aer liber, iar numărul participanților să nu depășească 400 de persoane.

Festivalurile mari însă, cu un număr mai mare de participanți, precum 1.000 de persoane sau chiar mai mult vor mai avea însă de așteptat. Se pare că acestea ar urma să fie în continuare interzise, până la finalul lunii august.

Mai mult decât atât, potrivit Infomusic.ro, se pare că în organizarea de evenimente culturale s-ar lua în calcul și portul măștii, respectarea măsurilor de distanțare, igienizarea și delimitarea clară a spațiunului, pentru a putea fi mai ușor de controlat numărul de participanți dar și modul în care aceștia respectă noile măsuri impuse. Potrivit sursei citate anterior, există și posibilitate oferirii de vouchere pentru spectacole și concerte, către persoanele care au achiziționat deja biletele la evenimentele din această perioadă. Soluția ar fi venit în sprijinul organizatorilor de evenimente, în încercare de a nu îi supraaglomera cu procedurile de restituire a banilor.

Spre exemplu, posesorii de abonamente Untold din 2020, ar avea șansa să își transforme biletul achiziționat, fie abonament pe toată durata concertului fie doar un bilet pe o zi într-o variantă de bilet „anytime”, pe care l-ar putea folosit oricând, într-una din următoarele trei ediții ce se vor organiza în viitor.

Potrivit unui comunicat de presă emis de către Guvern și citat de sursa menționată anterior, premierul Ludovic Organ ar fi afirmat că „se vor menține formele de sprijin pentru angajații din activitățile care vor rămâne restricționate prin decizii guvernamentale (plata șomajului tehnic)”. În ceea ce privește reluarea activității, ar urma să fie descise măsuri de susținere prin asigurarea de fonduri bugetate pentru asigurarea cheltuielilor și plata salariaților, relatează Digi24.

Pentru moment, reluarea activităților în sectorul cultural ar urma să înceapă la mijlocul lunii iunie, cu organizarea spectacolelor și filmprilor în aer liber. Actorii, dar și spectatorii vor fi nevoiți să respecte câteva reguli stricte de siguranță și măsurile de distanțare socială.