Sfântul Munte Athos a fost închis din cauza pandemiei de coronavirus, iar călugării de acolo se află într-o situație disperată deoarece au rămas fără rezerve de alimente sau de medicamente. Din data de 20 martie a acestui an, aici nu au mai putut intra nici pelerinii și nici ajutoarele. Ca și cum terminarea rezervelor de hrană și de medicamente ale călugărilor nu ar fi fost de ajuns, de ultimele săptămâni natura s-a dezlănțuit și ea, măturând străzile din jurul schiturilor, iar călugării de acolo trec prin ceamai mare încercare. În aceste condiții, credincioșii din toată țara s-au mobilizat și au început numeroase campanii pentru strângerea de alimente și medicamente care vor ajunge la călugării de pe Sfântul Munte Athos, scriu știrileprotv.ro.
„Drumurile de pe Muntele Athos s-au surpat, comunicarea între mănăstiri se face cu foarte mare dificultate. Existau mici tronsoane betonate, acelea sunt șterse de apă.Microbuzele pot merge pe distanțe foarte scurte, iar materialele de construcție sunt cărate în coșuri, în spinare” , a declarat Cătălin Pintea, organizator al unei campanii de colectare.
Situația se agravează pe zi ce trece, iar voluntarii s-au mobilizat pentru a strânge cât mai repede hrana și medicamentele.
„Cu această colectă alimentară noi nu strângem orez, pateu sau făină, ci efectiv împrăștiem semințe de lumină.”, a declaratCălin Pintea, organizator campanie de colectare.
Oamenii cu inimă mare aduc pachete cu cele necesare, donează bani, ori medicamente, chiar în curtea Protopopiatului Ortodox de la Târgu Mureș.
„Am aflat prin intermediul unei cunoștiințe despre această colectă și am hotărât, împreună cu soțul meu, să ajutăm la rândul nostru.”, spune unul dintre voluntari.
„Acolo este un loc special, un loc unde foarte multe frământări sunt lăsate de pelerini. E motivul pentru care ne-am implicat și ne vom implica în continuare.” /„Indiferent cât suntem de atei sau credincioși e bine că în momentele de răscruce ale vieții noastre, să sperăm și să ne punem nădejdea în credință.”
Aceste sunt doar câteva dintre mesajele voluntarilor și îi îndeamnă pe toți cei care pot și doresc să doneze pentru călugării de pe Sfântul Munte.
Cei care doresc să ajute o pot face în următoarele două săptămâni, iar la final convoiul de ajutoare va pleca spre Muntele Athos pentru a le duce călugărilor pachetele și banii strânși.
Încă un gest de umanitate a fost făcut și de către statul Român, care a trimis miercuri dimineață 20 de camioane cu echipante sanitare pentru a sprijini lupta împotriva coronavirusului de la Chișinău.
Echipamentele sanitare pentru țara vecină au fost trimise cu un convoi de camioane, întreaga operațiune desfășurându-se sub atenta observație apremierului Ludovic Orban, care a șifost prezent la plecarea celor 20 de camioane spre Republica Moldova.
“Guvernul României face un gest umanitar, de solidaritate pentru cetăţenii Republicii Moldova, pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova pentru a putea să-i ajutăm pe fraţii noştri de peste Prut într-o situaţie dificilă. Am decis în Guvern să alocăm din Fondul de Rezervă al Guvernului o sumă de 16,5 milioane de lei pentru a putea oferi acest ajutor important cu echipamente, materiale şi medicamente absolut necesare pentru cetăţenii Republicii Moldova în lupta contra epidemiei de Covid 19”, a afirmat premierul.