Procurorii britaniciau condamnat joi la închisoare pe viaţă un fost şofer al companiei Uber care intenţiona să comită atacuri cu armă de foc şi cuţit în zone turistice din Londra, după ce fusese achitat de acuzaţii de terorism, transmite AFP.
Mohiussunnath Chowdhury va trebui să execute cel puţin 25 de ani de închisoare pentru că a intenţionat să atace zone turistice și chiarobiective cunoscute, precum muzeul statuilor de ceară Madame Tussauds din centrul Londrei, un autocar turistic, dar șievenimente de anvergură, atacuri pe care intenţiona să le comită cu arme sau folosind o camionetă.
Originar din Luton, la nord de Londra, individul a fost reținut de către autoritățile londoneze chiar cu trei zile înainte de ”Pride Parade”, la începutul lunii iulie 2019, după ce şi-a divulgat planurile malefice unor ofițeri depoliţie sub acoperire.
Bărbatul le-a mărturisit agenților de poliție că a reuşit să fenteze juriul care îl achitase în unanimitate pentru ‘”pregătirea unui act de terorism”, în decembrie 2018, pentru rănirea unor poliţişti în faţa Palatul Buckingham, infracțiune care a avut loc în luna august a anului precedent.
La mai bine de un an, Mohiussunnath Chowdhury a fost găsit vinovat pentru infracţiuni de terorism de către alţi juraţi, în februarie, în faţa tribunalului din Woolwich, care l-a condamnat joi la închisoare pe viaţă.
După cum știți, sistemul de taxi din Londra este recunoscut în întreagă lume. În teorie, fiecare șofer ale celor 21.000 “black cabs” cunoaște și cea mai mică stradă din zona 1 a orașului. Se pare că nu este atât de ușor într-un oraș mare, cum este Londra. Pentru a deveni un șofer de taxi în capitală Angliei, trebuie să depășești multe dificultăți.
Unele persoane consideră că este mai la îndemână să facă Uber. Pentru a putea deveni șofer colaborator în Regatul Unit trebuie să:
În ceea ce privește câștigurile obținute de către șoferii Uber, acestea sunt condiționate de numărul de ore pe care șoferul le va lucra în fiecare săptămână.