Premierul Ludovic Orban a anunțat, la debutul ședinței de guvern, că vor analiza mai multe acte normative necesare pentru implementarea planului de relansare economică „Reclădim România”. Acestea se referă la programul de racordare la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, programul IMM LEASING de echipamente și utilaje și cel privind granturile de un miliard de euro derulat prin Ministerul Economiei. Orban a ținut să le amintească miniștrilor că s-au angajat să adopte toate actele necesare în termen de 30 de zile.
Guvernul discută în ședința de joi mai multe acte normative necesare implementării planului de relansare economică, lansat pe 1 iulie de miniștrii liberali și de președintele Klaus Iohannis. Cabinetul Orban a lucrat la acest program în contextul în care epidemia de coronavirus nu a declanșat doar o criză sanitară, ci și una economică. SARS-CoV-2 și restricțiile impuse pentru a limitarea sa au prăbușit mai multe sectoare de activitate.
„Şedinţa e destinată adoptării actelor normative de implementare a programului Reclădim România. Ne-am angajat ca toate actele normative să fie adoptate în decurs de 30 de zile. Pentru astăzi vreau să vă pun câteva măsuri din program pentru care trebuie să ne apropiem de finalizare, OUG privind unele măsuri pentru aprobarea Programului Naţional de racordare a populaţiei şi consumatorilor non-casnici la reţeaua inteligentă de distribuţie a gazelor naturale”, a declarat Ludovic Orban, la debutul ședinței de guvern.
Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene, i-a spus că propune dezbaterea proiectului în primă lectură, iar apoi va fi prezentat și calendarul apelului de proiecte. În acest context, premierul i-a amintit că aceste contracte trebuie semnate până pe 31 decembrie.
La rândul său, Virgil Popescu, ministrul Economiei, a precizat că programul de granturi de un miliard de euro va fi introdus pe lista suplimentară a ședinței pentru o primă lectură, iar săptămâna viitoare ar trebui aprobat.
Iar Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a anunțat că este pregătită Ordonanța de Urgență privind leasingul de echipamente şi utilaje pentru IMM-uri.
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a susținut că a pregătit și ea o Ordoanţă de Urgenţă şi o Hotărâre de Guvern privind noi măsuri de sprijin pentru patroni și angajați: „Venim în sprijinul angajaţilor cu acoperirea unei părţi din diferenţa faţă de ceea ce acoperă angajatorul, venim cu măsuri de sprijin concrete pentru sezonieri, pentru care lucrează pe contracte individuale de muncă cu perioadă determinate în câteva domenii cheie. Ne adresăm şi zilierilor care lucrează în Agricultură, turism, HoReCa. O să vă propun să discutăm despre cei care lucrează în telemuncă. Eu voi face o primă prezentare, urmând să evaluăm impactul”.
Sumele ar trebui decontate din fonduri europene.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
De asemenea, Guvernul discută și un proiect de Hotărâre privind alocarea a 353 de milioane de lei către bugetele locale din 14 judeţe, bani ce urmează să ajungă la proprietarii afectați de inundații.
„Sumele vor sprijini 495 de UAT-uri cu 2.577 de obiective, care au fost afectate în acest an de inundaţii şi alte calamităţi”, a precizat Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării.
Orban a cerut ca prefecții și comisiile de evaluare să analizeze cât mai repede ce pagube există, pentru ca banii să ajungă la oameni cât mai curând. Județele în care ar urma să ajungă sumele sunt Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa Năsăud, Caraş Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Maramureş, Neamţ, Sălaj şi Suceava.