CORONAVIRUS | Coreea de Sud: Cel mai mare bilanț zilnic de noi îmbolnăviri de la sfârșitul lunii martie

CORONAVIRUS | Coreea de Sud: Cel mai mare bilanț zilnic de noi îmbolnăviri de la sfârșitul lunii martie

Coreea de Sud a raportat sâmbătă 113 noi cazuri de coronavirus, cea mai mare creștere zilnică de infectări înregistrată din data de 31 martie. Astfel, bilanțul total al îmbolnăvirilor de SARS-CoV-2 pe teritoriul țării a ajuns la 14.092 de cazuri.

Potrivit agenției Yonhap, creșterea bruscă a cazurilor ar fi fost generată de un azil de bătrâni, biserici şi o bază militară.

Cu toate acestea, 68 dintre cazurile raportate sâmbătă nu sunt cetățeni sud-coreeni. Mai exact, 36 de persoane sunt lucrători sunt reveniți din Irak și 32 sunt marinari ruși.

Coreea de Sud a intratîn recesiune

A patra economie a Asiei, Coreea de Sud, a anunțat că a intrat în recesiune, înregistrând cel mai mare declin din 1998 încoace. Produsul intern brut (PIB) al țării a scăzut cu 2,9% în al doilea trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, notează BBC.

Potrivit Băncii Coreei de Sud, în primele trei luni ale anului, PIB-ul țării a înregistrat o contracţie de 1,3%, iar exporturile, ce reprezintă 40% din economie, au scăzut într-un ritm nemaiîntâlnit din 1963.

Cu toate acestea, ministrul sud-coreean al finanţelor, Hong Nam-ki, speră că economia îşi va reveni în viitorul apropiat.

„Este posibil să experimentăm o recuperare specifică economiei chineze în al treilea trimestru pe măsură ce ritmul pandemiei scade, iar producţia, şcolile şi spitalele îşi vor reveni la normal”, a declarat acesta, în contextul în care guvernul a lansat o serie de măsuri de stimulare a economiei, în valoare de 231 de miliarde de dolari.

Al doilea val de COVID-19 a izbucnit în Coreea de Sud

La începutul lunii, Coreea de Sud a înregistrat noi focare de COVID-19, fapt ce îi determină pe oamenii de știință să ia în calcul izbucnirea celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus.

Mai multe focare au fost detectate în afara capitalei Seul, care în luna precedentă concentrase cel mai mare număr de infectări. Mai exact, provincia Gyeongsang de Nord concentrează 64% din totalul cazurilor înregistrate până în prezent şi asociate focarului izbucnit în rândul membrilor sectei religoase Shincheonji. Oraşele Daejeon (centru) şi Gwangju (sud-vest) au raportat și ele cazuri asociate focarului de SARS-CoV-2.

Deoarece specialiștii tot vorbesc despre un al doilea val al pandemiei,Coreea de Suda luat o serie demăsuri ample de combaterea infecțiilor cuCOVID-19. Astfel, 1.000 de clinici au fost înființate pentru tratarea potențialilor pacienți cu coronavirus.

Noul val de COVID-19 ar putea lovi în toamnă, când temperaturile vor scădea din nou. Potrivit sud-coreenilor, nici vaccinul şi nici tratamentul pentruCOVID-19nu vor fi puse la punct până atunci.