Este cunoscut faptul că activitățile economice au fost grav afectate de epidemia de Covid-19, și după cum preconinează analiștii financiari, cel mai probabil situația va reveni la normal abia peste doi sau trei ani.
Mare parte a băncilor din Uniunea Europeană (UE) sunt destul de puternice pentru a supravieţui impactului crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), susţine Luis de Guindos, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), relatează Bloomberg.
”În câteva zile, BCE va publica o analiză privind vulnerabilităţile băncilor, un substitut la testele de stres. Există toate indiciile că, având un grad de solvabilitate ridicat, majoritatea băncilor europene pot face faţă unui declin de 9% al PIB-ului şi ar putea supravieţui doi ani – perioada necesară ca economia să revină la nivelul înregistrat înaintea pandemiei”, a precizat Luis de Guindos într-un interviu acordat site-ului spaniol de ştiri El Independiente.
Cu toate acestea, a avertizat De Guindos, băncile trebuie ”să fie extrem de prudente”cu distribuirea dividendelor, indicele mediu de adecvare a capitalului la creditorii europeni fiind de circa 15%.
Vicepreşedintele Băncii Centrale Europene a explicatBanca Centrală Europeană recomandă suspendarea plăţii dividendelor.
”Profiturile băncilor nu ar trebui folosite la plata dividendelor, ci pentru a sprijini suplimentar creditarea”,a mai spus vicepreşedintele Băncii Centrale Europene.
Analiștii financiare estimează faptul căîn următorii trei ani băncile europene se vor confruntacu pierderi de pe urma creditelor neperformante de până la 400 miliarde de euro.
În urmă cu o săptămână, Jean Pierre Mustier, directorul general al celei mai mari bănci italiene, Uni Credit SpA, aprecia că răscumpărările de acţiuni reprezintă un mod eficient de a recompensa ”fără riscuri” acţionarii, după ce va fi ridicată interdicţia privind plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni şi a cerut autorităţilor de reglementare să prezinte previziuni pe termen mediu legate de această interdicţie.
Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a celor 19 țări din Uniunea Europeană care au adoptat euro. Principala atribuție a BCE este menținerea stabilității prețurilor în zona euro și astfel, conservarea puterii de cumpărare a monedei unice.BCE este o instituție oficială a UE, constituind nucleul Eurosistemului, precum și al Mecanismului unic de supraveghere (în ceea ce privește supravegherea bancară).
BCEle-a cerut creditorilor din zona euro să omită plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni cel puţin până în luna octombrie şi să-şi folosească profiturile pentru a sprijini economia afectată de criza sanitară de Covid-19.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că recomandarea de a nu plăti dividende va fi reînnoită.