Proba scrisă din cadrul concursului de titularizare 2020 se desfășoară miercuri, în condiții stricte de respectare a măsurilor igienico-sanitare. Ministerul Educației va face publice de îndată subiectele pe care candidații le vor primi în centrele de concurs.
Potrivit informației publicate de Ministerul Educației și Cercetării, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situații speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere).
„Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2020.edu.ro”.
Potrivit metodologiei, accesul candidaţilor în centrele de concurs este permis până la ora 8,15, luând în considerare măsurile obligatorii de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.
În fiecare sală de concurs se recomandă să fie repartizaţi candidaţi care susţin concursul la cel puţin două discipline diferite.
Transmiterea plicurilor sigilate cu subiecte în sălile de concurs se realizează de către preşedinte şi secretarul comisiei din centrul de concurs sau de membrii desemnaţi de preşedintele comisiei din centrul de concurs, astfel încât la ora 9,00 acestea să se poată desface în prezenţa candidaţilor.
Candidaţii au obligaţia de a redacta lucrarea scrisă cu cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se pot realiza şi cu creionul negru. Este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate şterge. Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, iar schemele/desenele cu o linie oblică.
Potrivit Ministerului Educatiei, peste 6.700 de candidati sunt asteptati să susțină proba scrisa a examenului național de definitivare în învățământ care va avea loc miercuri, în 42 de centre de examen.
Proba scrisă va începe la ora 10.00 și va dura patru ore, cu respectarea tuturor normelor sanitare și de distanțare la accesul în săli și în timpul desfășurării examenului.
„Dintre cei 7.105 candidați înscriși la începutul anului școlar la 95 de discipline de examen, au fost admiși la proba scrisă 6.776 de candidați, care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțîn un an, calificativul pentru anul școlar în curs > sau > și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasa și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective)”, informează Ministerul Educației, precizând că, în contextul actual, candidații au avut posibilitatea să solicite echivalarea rezultatului obținut la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.
Au beneficiat de această măsură specială 803 candidați din totalul de 1.132 de candidați care nu aveau nicio inspecție susținută până la data de 11 martie, odată cu instaurarea stării de urgență pe teritoriul României.
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, precum și baremele de evaluare sunt asigurate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro și la avizierele centrelor de examen.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 29 iulie în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro.
Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 30 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul menționat, în data de 4 august 2020.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțîn 8 (opt) pentru promovarea examenului.