O româncă, vedeta unei campanii care celebrează Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie. Claudia Anghel: „Nu emigrezi din România pentru că n-ai bani, ci ca să scapi de corupție” (VIDEO)

O româncă, vedeta unei campanii care celebrează Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie. Claudia Anghel: „Nu emigrezi din România pentru că n-ai bani, ci ca să scapi de corupție” (VIDEO)
Captură Video BBC

Claudia Anghel, o femeie din România ce lucrează ca moașă în Anglia din 2012, a ajuns să fie fotografiată de celebrul John Rankin Waddell, în cadrul unei campanii care celebrează 72 de ani de la înființarea Sistemului Național de Sănătate din Marea Britanie. Portretul româncei, dar și a unor personalități precum Regina Elisabeta a II-a și David Bowie, este văzut acum de oamenii care traversează aglomerata intersecție Piccadilly Circus din Westminster.

Claudia Anghel a povestit de ce a ajuns să emigreze din România

Claudia Anghel lucrează ca moașă la Spitalul Universitar Coventry & Warwickshire din centrul Angliei. „Povestea ei de succes e una dintre cele 600.000 ale românilor ajunși în Marea Britanie”, notează Associated Press.

Dar această poveste mai arată și gravele deficiențe ale sistemului medical din România și problemele ce-i determină pe cetățenii acestei țări să ajungă la concluzia că nu vor avea un viitor bun la ei acasă.

Deficiențele din sistemul medical reflectă, de altfel, problemele de ansamblu cu care se confruntă societatea românească, notează AP. E vorba aici de salarii mici, corupție, prost management, nepotism.

Sursă Video: BBC

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Anghel a spus că nu doar salariul din Occident a determinat-o să plece din țară: „Salariile fac diferența, dar pentru mine mediul de lucru e chiar mai important. E vorba aici de respectul față de personalul medical și față de pacient. E un respect mutual”.

„Nu emigrezi pentru că nu ai bani, emigrezi ca să scapi de corupție. Aceasta se manifestă peste tot, dar în România a ajuns la un nivel ridicat”, a explicat Anghel, citată de AP.

„Nu m-aș întoarce să lucrez în România pentru că aici pot fi tot ce-mi doresc. În România nu ai posibilitățile de aici, de a fi ce îți dorești. Ca oamenii să nu mai plece din România, e nevoie ca cineva să schimbe întreg sistemul. În România, regulile nu sunt pentru toată lumea”, a mai spus Anghel.

Ea a povestit că, recent, tatăl ei s-a îmbolnăvit și a trebuit să meargă din Călărași până în București pentru tratament. „Am fost tratată cu aroganță de o persoană de al cărei ajutor aveam nevoie”, și-a amintit femeia. Tatăl ei a decedat ulterior.

Înconjurată, în Marea Britanie, de mesaje de felicitare din partea autorităților și de mai multe premii, Anghel a menționat un alt motiv pentru care a decis să emigreze: „Voiam să-i ofere mai multe oportunități fiului meu”.

Întrebată dacă s-ar mai întoarce în România, aceasta a răspuns: „Aș vrea să se schimbe ceva cu sistemul românesc. Dar sunt sigură că asta nu se va întâmpla… Nu mersi, nu vreau să fiu moașă în România”.

Sursă Foto: NHS

Associated Press, despre corupția din România

România este pe locul 70 din 180 de state într-un top al corupției realizat de Transparency International. Guvernele precedente mai ales au fost criticate de Uniunea Europeană pentru încercările lor de a slăbi independența Justiției și de a-i proteja pe politicienii acuzați de fapte de corupție.

În ultimii ani, români din toată țara au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva acestui flagel. Recenta numire a procurorului român Laura Codruța Kovesi în fruntea Parchetului European a fost întâmpinată de români cu mult entuziasm. Nu și de zecile de politicieni acuzați de corupție.

În 2013, peste 14.000 de medici români lucrau peste granițe, asta însemnând aproape 26% din total. În trei ani, numărul cadrelor medicale din România care au ajuns să-și câștige traiul în vestul Europei a ajuns la 44.000. Cele mai recente statistici indică 66.000, mai precizează AP.