Roxana Cercel, purtător de cuvânt în InspectoratulȘcolar al Municipiului București (ISMB), a avut o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, unde a făcut mai multe precizări despre noul an școlar și situația de moment a procedurilor pentru stabilirea scenariilor în care își vor relua activitatea unitățile de învățământ din Capitală.
Întrebată cât de clare sunt lucrurile cu privire la felul în care va debuta noul an școlar pentru fiecare unitate de învățământ în parte, Roxana Cercel a răspuns: „În momentul acesta, echipele DSP și Inspectoratul Școlar avizează scenariile înaintate de unitățile școlare din Municipiul București, pentru scenariile pe care le-au propus. De aici, scenariile avizate vor pleca mai departe spre Comitetul pentru Situații de Urgență, care va primi aprobarea finală”.
Întrebată care crede că ar fi punctele cheie pentru ca situația să nu scape de sub control după începerea școlii, dar și pentru ca elevii să poată reveni fizic la cursuri, ea a explicat: „Punctul cheie cred că este o comunicare eficientă între unitățile școlare, Inspectoratul Școlar și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. În mod obligatoriu este nevoie de o comunicare operativă, astfel încât să se poată interveni în mod eficient și rapid, și iute în toate situațiile apărute”.
Referitor la elementele care ar trebui să stea la baza acestei comunicări, purtătoarea de cuvânt a ISMB a subliniat: „În primul rând, informarea medicală venită din partea celor care sunt identificați cu îmbolnăviri. Mai apoi, unitățile școlare să anunțe Inspectoratul Școlar și Direcția de Sănătate Publică, și în felul acesta să se poată lua măsurile optime spre a stopa orice fel de alte îmbolnăviri”.
„Potrivit Ordinului, la trei cazuri apărute în unitatea școlară, sigur că da, se suspendă cursurile față în față și se trece în învățarea online”, a mai spus Roxana Cercel, purtătoarea de cuvânt a ISMB, în direct pe B1 TV.
Școlile din țară își vor relua activitatea în baza a trei scenarii diferite.Potrivit ratelor de incidență din 7 septembrie, 43 de localități din România se încadrează în scenariul roșu, 410 în cel galben și 2.728 în cel verde. Spre exemplu,Bucureștiul areo rată de incidențăde 1,12 la 1.000 de locuitori.