Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat luni seară că, în contextul creșterii numărului de infectări cu coronavirus, la sărbătorile și procesiunile religioase vor putea participa de acum doar persoanele care au domiciliu sau reședința în locul unde se desfășoară evenimentul.
Punctual, Arafat a făcut referire inclusiv la pelerinajul pentru moaștele Sfintei Parascheva de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei.
„Organizarea de sărbători religioase este permisă doar cu participarea persoanelor care au domiciliu sau reședință în locul unde se desfășoară evenimentul; E extrem de necesar. Riscul major nu e doar participarea, e pe durata transportului spre localitate sau înapoi acasă. Dacă se stă în autobuz ore întregi, e suficientă o persoană infectată ca să îi infecteze pe toți”,a declaratRaed Arafat.
Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, a reacționat dur la aceste noi restricții.
„Mitropolitul Teofan a stabilit reguli foarte exacte privind pelerinajul, nu s-a mai concentrat pe 2-3 zile, ci pe perioada de 10 zile, astfel că atunci când vin autocare să între în ordine, cudistanță, masca, dezinfectant. Săfim atenți că înainte de a guverna oamenii lumea, guvernează Dumnezeu. E interesant că acest COVID nu întră intr-un mall, nu a intrat în secțiile de vot.
Dl Arafat se poartă că Zeus, că Nostradamus, doar că dumnealui confundă abuzul cuanumite restricții, își asumă această putere peste Sinodul BOR, peste poziția Patriarhului Daniel care nu a fost consultat. Nu pot să-ți bați joc de sufletul român. Trebuie să arăți un pic de respect față de popor.
Nu mă interesează de restaurante, că acolo merge cine are bani, dar la biserica vine orice sărac. Ne putem infectă la biserica, dar în spațiile de vot de ce nu ne-am putut infectă până când edilii nu și-au luat scaunele moi? Eu sunt de acord cu hotărârile, dar nu cu abuzurile. Și de Crăciun vor spune că COVID-ul este ortodox și vine la Biserica.”, a reacționat clericul la Antena 3.
În luna aprilie, Ordonanța Militară nr. 3 spunea că nimeni nu are voie să se deplaseze la biserică în noaptea de Înviere sau de Paște. Însă îndemnul preotuluiCalistrat Chifanera exact opusul.
Patriarhia Română s-a dezis de îndemnul clericului, care i-a încurajatpe credincioși să participe în număr mare la slujba din noaptea de Înviere, în plină epidemie de coronavirus.
„Orice mesaj incitator la încălcarea reglementărilor fixate de autoritățile abilitate NU reprezintă Biserica Ortodoxă Română.
Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgență, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege”, transmitea Patriarhia Română la vremea respectivă.