Curtea Constituţională discută posibilitatea de invalidare a referendumului cu o majoritate simplă

Curtea Constituţională discută posibilitatea de invalidare a referendumului cu o majoritate simplă
Foto: bzi.ro

Curtea Constituțională discută în cadrul ședinței de marți invalidarea referendumului, respectiv modul în care se poate decide invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, printr-un vot al majorităţii simple a plenului celor nouă judecători sau printr-un vot de două treimi, informează Mediafx.

Se încearcă stabilirea procedurii pentru invalidare, respective dacă pentru o astfel de decizie este nevoie de o majoritate de două treimi (adică de şase voturi din nouă) sau de o majoritate simplă (cinci voturi din nouă).

„Legea nu prevede o majoritate în cazul invalidării, se precizează două treimi doar în cazul validării. Or, şi în Germania validarea referendumului se face cu două treimi, însă invalidarea se decide cu majoritate simplă, adică 5 la 4 judecători, cum e aici”, scrie sursa citată.

Legea precizează doar că „plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului”.

Ultima oră
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi
23:35 - Tensiuni uriașe pe străzile Londrei: Premierul Keir Starmer promite protecție sporită pentru cetățeni