Marius Șumudică a fost prezentat oficial la noua sa echipă, turcii de la Rizespor. Antrenorul român a demonstrat încă o dată că are un spirit tânăr. În ciuda vârstei și a cadrului formal, tehnicianul român a adoptat o ținută foarte modernă.
Fostul antrenor de la Gaziantep s-a întânit luni cu șefii de la Rizespor pentru a semna contractul, în hanoracși ghete lucioase, cu talpă groasă, așa cum poartă artiștii cunoscuți din SUA, precum Justin Bieber sauKanye West.
Antrenorul român s-a fotografiat cu masca pe bărbie alături de un oficial al celor de la Rizespor, îmbrăcat formal, la costum. 50 de ani împlinește Șumi în martie 2021.
![]()
Contractul lui Șumi cu Rizespor este valabil până la finalul sezonului 2021/2022. În primul meci, tehnicianul român va juca împotriva celor de la Fenerbahce, pe data de 30 ianuarie, în deplasare.
Rizespor s-a despărțit astăzi de Stjepan Tomas, tehnician croat care a bifat 7 victorii, 7 egaluri și 8 înfrângeri în actuala stagiune.
Loic Remy, fost jucător la Chelsea și Marseille, Fernando Andrade, fost jucător la FC Porto și Fernando Boldrin – fost jucător la Astra Giurgiu și Kayseri sub comanda lui Șumudică se numără printre jucătorii care vor evolua sub comanda tehnicianului român.