Cosma Horațiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, susține că șantierele de autostradă din Transilvania „au pornit la turație maximă în 2021”. Demnitarul s-a arătat „extrem de optimist” că, până la finalul anului, se va circula pe tronsonul dintre Ungheni și Târgu Mureș.
„Șantierele de autostradă din Transilvania au pornit la turație maximă în 2021! Vineri am făcut o vizită de lucru pe Autostrada #A3 Transilvania – pe sectoarele de lângă Cluj-Napoca și Târgu Mureș – și pe Autostrada A10Sebeș-Turda. Iată ce am găsit: Lângă Cluj-Napoca, constructorul român UMB a început în forță mobilizarea pe cei 30 de km de autostradă dintre Nădășelu și Zimbor, un proiect extrem de complex, contractat pentru 1,4 miliarde de lei. Se lucrează cu 100 de utilaje la: organizarea de șantier, drumurile de acces, marcarea șantierului sau cercetarea arheologică. În perioada următoare vom finaliza exproprierile și vom obține toate autorizațiile necesare pentru deblocarea completă a proiectului”, a scris Cosma Horațiu, luni, pe Facebook.
Secretarul de stat susține că, „pe șantierul de aproape 10 km dintre Ungheni și Tg. Mureș al Autostrăzii Transilvania, constructorul a ajuns la aproximativ 35% stadiu fizic, la 6 luni de la debutul lucrărilor”.
„Zilele trecute, grinzile de beton au început să fie ridicate pe primele structuri și vor continua și în următoarele săptămâni. Cea mai mare parte a rețelelor de utilități au fost relocate. Suntem extrem de optimiști că, până la finalul anului, vom circula pe acest sector de autostradă”, a adăugat demnitarul.
El a vorbit și despre al doilea tronson din Autostrada Sebeș-Turda și susține că acesta a ajuns „la 85% stadiu fizic”.
„Tronsonul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda a ajuns la 85% stadiu fizic, constructorul executând lucrări la viaductul peste calea ferată de la Teiuș, nodul rutier Teiuș, precum și la terasamente, șanțuri betonate sau taluzări pe întreg proiectul. Acesta și-a asumat că va finaliza lucrarea în această vară. Nu suntem mulțumiți de modul în care s-a derulat proiectul ce a fost contractat tocmai în anul 2014. Vom monitoriza în continuare extrem de serios mobilizarea antreprenorului”, a mai spus Cosma Horațiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Într-un material exclusiv B1.ro, secretarul de stat Adrian Covăsnianu,vicepreședinte al asociației civice „Moldova Vrea Autostradă”, crede că lucrările la A7 vor începe în 2022. Conform oficialului, lucrările la A7 vor dura între trei și cinciani, cel mult până în 2026 cel târziu.
„În martie avem șanse să avem acordul de mediu pentru Ploiești-Buzău, astfel că studiul de fezabilitate poate intra în comisia economico-tehnică de la CNAIR tot în luna martie și undeva la o săptămână după, să primim și proiectul tehnic. Astfel că, se creează premizele că undeva prin luna mai să se poată începe să se lucreze la documentația care va sta la bază pentrulicitația pentru execuția acestui lot. Undeva prin luna a 11-a am putea avea desemnat un executant la Ploiești-Buzău.Varianta realistă este că din 2022 vor începe lucrările la primii kilometridin A7. Lucrările la Ploiești-Buzău, cel mai probabil va începe la începutul anului viitor.În linii mari, inclusiv la Buzău-Focșani, Focșani-Bacău, Bacău-Pașcani se vor putea începe lucrările de execuție, cu mici diferențe”, a declarat secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor pentru B1.ro.
Regiunea Moldovei ar urma să aibătrei autostrăzi:
A7:Ploiești – Pașcani (Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani);
A8: Târgu Mureș – Ungheni (Târgu Mureș, Târgu Neamț, Iași, Ungheni);
A13: Sibiu – Bacău (Sibiu, Brașov, Bacău).
A7 este cea care „fierbe” cel mai tare și care ar putea fi gata prima.