Alin Stoica, prefectul Capitalei, a declarat miercuri seară, pentru B1 TV, că joi va avea loc o ședință a autorităților locale în care se va discuta despre creșterea capacității de vaccinare anticoronavirus în București. Stoica a precizat că a primit de la Direcția de Sănătate Publică solicitarea de a găsi noi spații și capacități de vaccinare, iar el, la rândul său, a trimis solicitarea către Primăria Generală și primăriile de sector. Problema se va discuta în ședința de mâine. Totuși, prefectul nu a știut să spună câte vaccinuri se administrează în București pe zi.
Prefectul Capitalei a mai susținut că, deocamdată, nu există o intenție privind desfășurarea unei campanii mai largi de testare COVID-19 în București, dar dacă Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică ori Institutul Național de Sănătate Publică vor decide că o astfel de campanie se impune, Prefectura o va sprijini.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat dacă există discuții între Prefectură și Primărie pentru o campanie de testare a populației în București, Stoica a răspuns: „Pe testare nu avem deocamdată un program pe care să-l gestionăm, dar dacă vom fi solicitați în acest sens de Minister sau DSP vom ajuta. Acum procuparea e pe zona de vaccinare, pe creșterea capacității, și chiar mâine avem o ședință pe această temă”.
Stoica a mai spus că se fac în jur de 60.000 de vaccinuri pe zi în România, dar „pe București nu știu exact numărul”.
„Capacitatea de vaccinare trebuie să crească. Fluxurile de vaccinare sunt pline, am primit de la DSP solicitarea de a găsi spații noi și capacități noi pentru vaccinare, am și transmis solicitarea către primăriile de sector și Primăria Capitalei și mâine avem o ședință pe această temă.
Pe măsurile restrictive nu copiem chiar totul, suntem mult în urma Vestului.
Pe testare dacă autoritoțile sanitare vor decide că e necesară o campanie de testare, cu siguranță vom sprijini această campanie”, a mai declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, pentru B1 TV.