Ce lucrări au loc pe Autostrada Soarelui în 2021 și care e termenul de finalizare

Ce lucrări au loc pe Autostrada Soarelui în 2021 și care e termenul de finalizare
foto: Hepta.ro / MMA / Vlad Stan

Mai multe lucrări vor fi efectuate în 2021 pe Autostrada Soarelui, însă toate restricțiile rutiere ar putea fi ridicate în perioada sezonului estival, când șoseaua care leagă Capitala de mare este foarte căutată de șoferii din România. Aproape la fel se va întâmpla și de Paște, când autoritățile anunță că se va putea circula fără restricții între București și Fundulea – va rămâne, totuși, o restricție la Cernavodă, unde traficul va fi deviat.

Fără restricții pe Autostrada Soarelui în sezonul estival. De Paște, rămâne doar restricția de la Cernavodă

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, declara duminica trecută că „s-a tras tare în ultimele zile la lucrările de reabilitare a autostrăzii A2 București – Fundulea, pentru ca weekendul viitor, de Paște, să se poată circula fără restricții pe acest sector”.

„Echipele din CNAIR au fost zilnic în teren, iar colegul meu, secretarul de stat Cosma Horațiu, s-a asigurat că graficele accelerate de lucru se respectă. Până miercuri ar trebui să fie gata și marcajele și circulația, redeschisă complet pe două sensuri între București și Fundulea. Le mulțumesc constructorilor și subcontractorilor pentru mobilizarea din ultimele zile. Lucrările de reabilitare pe cei 24 km au presupus frezarea pe 8 cm a dalelor de beton, reparații la îmbinările plăcilor, apoi un strat de 2 cm de mortar și un strat de 6 cm de asfalt.Mai rămân aproximativ 3 km de reabilitat la toamnă, dar până atunci traficul se va desfășura normal pe ambele sensuri”, a scris Cătălin Drulă, pe Facebook.

Începând din februarie 2021, se lucrează și la reabilitarea podului dunăreande la Cernavodă. Unul dintre sensuri, spunea ministrul Transporturilor, „este închis pentru aceste lucrări, dar de la 1 iunie se va redeschide, pentru ca pe perioada estivală să nu existe gâtuiri de trafic”, urmând ca lucrările să fie reluate în toamnă.

„Se lucrează începând din februarie și la reabilitarea podului dunărean de la Cernavodă, pod construit în anii ’80. Unul dintre sensuri este închis pentru aceste lucrări, dar de la 1 iunie se va redeschide, pentru ca pe perioada estivală să nu existe gâtuiri de trafic. Lucrările vor fi apoi reluate în toamnă. Pentru weekendul lung care urmează, rămâne această restricție la Cernavodă, cu traficul deviat. Colegii mei au discutat și cu Poliția Rutieră pentru a lua toate măsurile necesare, astfel încât disconfortul produs de șantierul de la Cernavodă să fie minimizat”, adăuga ministrul.

Termenul de finalizare a reparațiilor este de doi ani.

Alte lucrări planificate pentru 2021

Totodată, în toamnă ar putea fi efectuate lucrări și la podul peste brațul Borcea.

Compania de drumuri are în plan și creșterea siguranței pe Autostrada Soarelui, cu ajutorul fondurilor europene, iar planurile vizează și centura Constanței. Drumul care leagă Capitala de Marea Neagră suferă la capitolul sisteme de prevenire a accidentelor și protecție a șoferilor.

Concret, proiectul se referă la montarea unor garduri de protecție cu o înălțime de doi metri între București, Lehliu și Fetești, asigurarea iluminatului la toate podurile dintre București și Lehliu, dar și montarea a cinci panouri electronice de informare cu mesaje variabile pentru toți participanții la trafic.

„Avem un proiect pilot pentru semnalizare rutieră, respectiv pentru păstrarea distanței și pentru zonele cu ceață. Va fi amplasat pe drum un marcaj pentru păstrarea distanței. Sunt niște săgeți care se pun la 30-40 de metri distanță și cu semnalizare verticală în paralel”, declara Ecaterina Munteanu, șefaDirecției Siguranță în cadrulCNAIR.