Leul, apreciere record în faţa euro. Vezi cursul valutar

Leul, apreciere record în faţa euro. Vezi cursul valutar
Foto: mondonews.ro

Moneda naţională a înregistrat, marţi, o nouă apreciere record în faţa monedei unice europene. Banca Naţională a României a afişat un curs de referinţă de 4,0735 lei/euro, cotaţie care nu a mai fost atinsă din luna martie 2010.

Cursul anunţat marţi de BNR a fost cu 0,80 bani mai mic decât cel precedent, de 4,815 lei/euro.

În ultimele săptămâni, moneda naţională a înregistrat mai multe aprecieri în faţa euro, menţinându-se sub pragul de 4,23 lei/euro încă din 25 februarie. De la începutul anului, leul nu a mai depăşit pragul de 4,3 lei/euro, cea mai mare cotaţie stabilită de BNR fiind cea de 4,2705 lei/euro, din 5 ianuarie.

Moneda naţională s-a apreciat şi în faţa dolarului american. Banca Centrală a calculat, marţi, un curs de referinţă de 2,7862 lei/dolar, cu 1,64 bani mai mic faţă de cel anunţat în şedinţa precedentă.