Preotul din localitatea ieşeană Bohotin este cercetat de mai-marii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei dupa ce acesta a fost acuzat că le-a facut avansuri unor enoriaşe. Doi reprezentanţi ai Mitropoliei au mers la Bohotin, unde au stat de vorbă cu credincioşii, pentru a clarifica situaţia.
„Sub masca dansurilor populare pipăie fetele. Lumea nu a avut curaj să spună de frică. Să nu se mai întâmple cu credința ortodoxă așa ceva. Gospodar, agricultor, dar s-a dezis de biserică. Se ocupă de politică, este violent”, a declarat un sătean.
Nu toţi sătenii sunt însă împotriva părintelui Ştefan Bercaru din Bohotin și spun că acesta i-a ajutat ori de câte ori au avut nevoie de el.
Înalte feţe bisericeşti de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au venit la Bohotin, să vădă care este situaţia.
Oficialii au discutat cu preotul şi cu reclamanţii în biserică şi au îndemnat oamenii să meargă acasă, dar aceştia au refuzat. Oamenii au vrut să asiste la judecată, fie şi în curtea bisericii. Ei au aşteptat nerăbdători în faţa bisericii verdictul reprezentanţilor de la Mitropolie şi au huiduit reclamanţii.
Rezultatul anchetei este încă aşteptat, pentru că aceasta este, deocamdată, în derulare. În funcţie de rezultatul acesteia, se va stabili dacă preotul Ştefan Bercaru va mai putea sluji.