Titus Corlățean, despre posibile atentate în România: „Suntem aliaţi fideli ai SUA şi NATO, cu tot ceea ce înseamnă aceste riscuri”

Titus Corlățean, despre posibile atentate în România: „Suntem aliaţi fideli ai SUA şi NATO, cu tot ceea ce înseamnă aceste riscuri”

„Suntem aliaţi fideli ai SUA şi NATO, cu tot ceea ce înseamnă aceste riscuri”, a fost reacția ministrului de Externe, Titus Corlățean, la afirmațiile șeicului Omar Bakri, cu privire la posibile atentate în România și Bulgaria.

„Ştim cu toţii ce este România şi ce tărâm primitor, în primul rând creştin, este. Nu cred că trebuie să comentez eu tot felul de afirmaţii care nu ţin cont de realităţi, ci de cu totul alte lucruri. În orice caz, România şi-a asumat anumite proiecte cu caracter strategic, aşa cum este scutul antirachetă, într-un efort mult mai larg, nu doar relaţia bilaterală de parteneriat strategic cu SUA, ci şi o contribuţie la viitorul Alianţei. Ne-am asumat aceste proiecte, suntem aliaţi fideli ai SUA şi NATO, cu tot ceea ce înseamnă aceste riscuri„, a declarat Corlăţean, potrivit Mediafax.

Acesta a adăugat că, din acest punct de vedere, instituţiile statului român şi-au făcut datoria pe deplin, au descurajat sau sancţionat ceea ce era de sancţionat sau descurajat.

Liderul islamist Omar Bakri a declarat că Bulgaria, România, dar şi alte state pot fi ţinte ale atentatelor teroriste. (Detalii AICI)

Corlățean: : Suntem fideli NATO, ne asumăm riscuri cu privire la atentate

Embed:
Ultima oră
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi
23:35 - Tensiuni uriașe pe străzile Londrei: Premierul Keir Starmer promite protecție sporită pentru cetățeni