O femeie de 68 de ani din Galați a șocat medicii spitalului după ce și-a tăiat un sân și s-a dus la urgență cu el într-o pungă, scrie Adevărul.
Echipajul ambulanței au fost anunțați de cazul unei femei care s-a automutilat, dar nu s-au așteptat la o asemenea situație.
Femeia a fost operată de urgență, cu toate că ea nu menționa dureri în zona plăgii.
„Ajunşi la domiciliul pacientei, au găsit-o cu un sân tăiat, plină de sânge. Femeia îngăima cuvinte neinteligibile şi părea că nu simte durerea şi ţinea într-o mână sânul. A fost convinsă să urce în ambulanţă fiind apoi transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă”, a declarat doctorul Mihai Polinchi, directorul Spitalului Județean de Ambulanță Galați.
Medicii sunt de părere că femeia, cunoscută cu tulburări psihice, a vrut să se sinucidă, dar n-a reușit decât să se automutileze pe viață.
Doctorii afirmă că paienta va rămâne mutilată toată viața, iar după tratamentul chirurgical va fi transferată la Spitalul de Psihiatrie.