Statuia Libertății nu va fi deschisă publicului până în 2013, din cauza daunelor provocate de Uraganul Sandy

Statuia Libertății nu va fi deschisă publicului până în 2013, din cauza daunelor provocate de Uraganul Sandy
Statuia Libertăţii şi insula din apropiere, Ellis Island, care au fost afectate de trecerea uraganului Sandy luna trecută peste New York, nu vor fi redeschise publicului înainte de 2013, transmite AFP.Statuia...

Statuia Libertăţii şi insula din apropiere, Ellis Island, care au fost afectate de trecerea uraganului Sandy luna trecută peste New York, nu vor fi redeschise publicului înainte de 2013, transmite AFP.

Statuia Libertăţii nu a fost avariată, dar ambarcaderul care permite turiştilor să ajungă la insula pe care se află în sudul Mahattan-ului, instalaţia electrică şi numeroase clădiri ale serviciului tehnic trebuie reparate, ca şi o faleză din cărămizi şi balustradele ei.

Ellis Island a fost inundată în urma trecerii Uraganului Sandy, dar apa nu a afectat și muzeul de pe insulă. Însă, alimentarea cu curent electric și linia telefonică au fost întrerupte din cauza inundațiilor.

„Nicio dată nu a fost stabilită pentru redeschidere, dar aceasta nu va fi în 2012”, a anunţat Seviciul parcurilor naţionale din SUA.

Cele două obiective turistice sunt vizitate de circa patru milioane de persoane anual, potrivit Serviciului parcurilor.

Statuia Libertăţii, donaţie a Franţei pentru SUA, a fost inaugurată în 28 octombrie 1886.

Tags: