Victor Ponta: Anul viitor este un an dificil, Guvernul va face și reforme care nu vor fi pe placul electoratului

Victor Ponta: Anul viitor este un an dificil, Guvernul va face și reforme care nu vor fi pe placul electoratului

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că 2013 va fi un dificil pentru România și că Guvernul va aplica și anumite reforme care nu vor atrage laude, informează Mediafax.

În mod sigur anul viitor este un an dificil, dar, din fericire, avem stabilitate şi putem gândi lucrurile nu pentru o lună sau două, ci pentru patru ani. Asta înseamnă că vor fi decizii care nu ne vor atrage laude, prin care vom supăra oameni. Important este să avem o linie foarte clară şi să luăm toate deciziile, unele mai dureroase, altele mai puţin dureroase, pentru ca judeţul Gorj, dar şi toată ţara, să meargă în direcţia cea bună„, a spus Ponta.

Șeful Guvernului a adăugat că există decizii ce trebuie luate și lucruri care trebuie făcute, chiar dacă vor supăra oamenii. Acesta a arătat că acum nu mai există nicio scuză dacă lucrurile nu vor merge în mai bine, USL fiind la putere și având, totodată, putere de decizie.

Ar fi păcat o aşa victorie să n-o folosim, în sensul de a face şi lucruri care nu sunt plăcute electoratului, dar care trebuie făcute. 2013 e un an de decizii. Acum nu mai avem nicio scuză, iar eu sunt dispus să îmi asum responsabilitatea pentru toate deciziile de care România are nevoie„, a explicat Victor Ponta.

Premierul a încheiat spunând că dacă va mai candida la viitoarele alegeri parlamentare o va face tot în Gorj.

Ponta: 2013 este un an dificil, vor fi și reforme neplăcute pentru oameni

Embed: