Directorul Operei din Cluj, Rareş Trifan, desemnat referent la ICR New York

Directorul Operei din Cluj, Rareş Trifan, desemnat referent la ICR New York
Foto: mediafax.ro

Rareş Cristian Trifan, directorul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, a fost desemnat câştigător al unui concurs organizat de Institutul Cultural Român (ICR) Bucureşti pentru ocuparea postului de referent la ICR New York.

ICR a anunţat vineri, pe site-ul propriu, câştigătorii concursului organizat pentru ocuparea unor posturi din Institutele Culturale Române din străinătate.

Astfel, în urma concursului organizat de Institutul Cultural Român, în perioada 23 noiembrie 2012 – 4 ianuarie 2013, au fost desemnaţi în funcţiile de referenţi la ICR Praga – Denisse Ionescu, la ICR Praga – Teodora Cojocaru, la ICR Viena – Radu Naghiu, la ICR Berlin – Raluca Betea, la ICR Berlin – Daniela Duca, la ICR Roma – Andrei Vasilica, la ICR Roma – Ispas Daniela Mihaela, la ICR New York – Trifan Rareş Cristian, la ICR Bruxelles – Mirona Măgeanu, la ICR Stockholm – Petre (Buligescu) Luiza-Maria, la ICR Londra – Gabriela Mocanu, iar la ICR Varşovia – Bogdan Nicolae Ionescu.

Rareş Cristian Trifan, desemnat referent la ICR New York, ocupă în prezent şi funcţia de director al Operei din Cluj-Napoca, potrivit site-ului operacluj.ro.

Rareş Trifan a fost trimis în judecată, în octombrie 2011, pentru conflict de interese, după ce procurorii au stabilit că, în calitate de director general al Operei, a încheiat, în 23 februarie 2009, un contract cu sine însuşi, în calitate de regizor, având ca obiect regizarea unei opere.

În urma încheierii respectivului contract, Trifan a obţinut 7.250 de euro. La momentul respectiv, Sergiu Bogdan, avocatul lui Rareş Trifan, a spus că directorul nu a încălcat nicio lege, iar contractul pentru care este cercetat a fost verificat de Ministerul Culturii care a constatat că este în „perfectă legalitate”.

În februarie 2012, Rareş Trifan a fost achitat de Curtea de Apel Cluj, sentinţa putând fi atacată în zece zile de la pronunţare.