Eveniment
Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat, joi, că 500 de angajați ai companiei de stat vor fi concediați, după ce opt fialiale Hidroservuri vor fi restructurate pentru formarea unei singure entități.
De asemenea, a fost anunțată tăierea primelor de Crăciun și de Paște. Concedierile se vor face până la data de 30 iunie 2013.
Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în urma contractelor păguboase de vînzare a energiei, inclusiv cele pe zona reglementată dar si a intervenţiilor politicului în deciziile de investiţii ale companiei.