OTV va depune în justiție o cerere de anulare a deciziei CNA prin care s-a retras licența de emisie a postului TV

OTV va depune în justiție o cerere de anulare a deciziei CNA prin care s-a retras licența de emisie a postului TV

OTV va înainta, miercuri, în justiție, o cerere de anulare a deciziei Consiliului Național al Audiovizualului, prin care s-a retras licența de emisia a postului, a declarat, marți, avocatul care reprezintă televiziunea, Daniel Fenechiu.

CNA a decis, în ședința de marți, cu unanimitate de voturi, retragerea licenței audiovizuale a televiziunii OTV. Astfel, postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite și a întrerupt definitiv transmisia marți seară, în jurul orei 18:40. (detalii AICI)

Licenţa OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasă la propunerea Laurei Georgescu, preşedintele CNA, cu unanimitate de voturi.

Licenţa OTV – un post aflat în lista televiziunilor „must carry”, pe care cabliştii trebuie să le retransmită în mod obligatoriu – a fost retrasă din cauză că societatea Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa televiziunii, nu a făcut dovada plăţii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru încălcări ale legislaţiei audiovizualului, în anii 2009, 2010, 2011 şi 2012.

Ultima oră
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi
23:35 - Tensiuni uriașe pe străzile Londrei: Premierul Keir Starmer promite protecție sporită pentru cetățeni