HSC Miercurea Ciuc a cucerit, sâmbătă, cel de-al 15-lea titlu de campioană națională de hochei pe gheață, după victoria în fața echipei ASC Corona Fenestela Brașov, cu scorul de 6-4 (0-2, 2-1, 4-1).
Corona a condus cu 3-0 la Miercurea Ciuc, prin golurile marcate de Robert Peter (01:34), Levente Zsok (17:52) şi Kevin Wehrs (30:58), însă Sport Club a reuşit egalarea la începutul reprizei a treia, după golurile înscrise de Szabolcs Tibor Papp ((33:41), Jan Fadrny (37:28) şi Vaclav Novak (52:30). Braşovenii au preluat conducerea graţie golului semnat de Josh Bonar (56:24), dar Attila Goga a refăcut echilibrul nouă secunde mai târziu (56:35). Jaroslav Kmit a adus ciucanii în avantaj (58:49), iar Jan Fadrny (59:36) a înscris cu poarta goală, după ce braşovenii au scos portarul de pe gheaţă, parafând succesul echipei harghitene, informează
Agerpres.
În finală, desfăşurată după sistemul cel mai bun din şapte partide, s-au înregistrat următoarele rezultate: 6-2 (la Ciuc), 2-4 (la Braşov), 6-2 (la Ciuc), 4-1 (la Braşov), 6-4 (la Ciuc).
HSC Miercurea Ciuc îşi trece astfel în palmares al 15-lea său titlu de campioană naţională şi al şaptelea consecutiv.