Regizorul spaniol Juan Jose Bigas Luna a murit la 67 de ani din cauza cancerului

Regizorul spaniol Juan Jose Bigas Luna a murit la 67 de ani din cauza cancerului
Regizorul spaniol Juan Jose Bigas Luna a decedat, vineri, la 67 de ani, în reședința sa din Tarragona, din cauza unui cancer. De-a lungul carierei sale, Bigas Luna a lucrat cu cei mai cunoscuţi actori din Spania, con...

Regizorul spaniol Juan Jose Bigas Luna a decedat, vineri, la 67 de ani, în reședința sa din Tarragona, din cauza unui cancer.

De-a lungul carierei sale, Bigas Luna a lucrat cu cei mai cunoscuţi actori din Spania, contribuind la succesul actorilor Penelope Cruz și Javier Bardem, după distribuția în pelicula ”Jamon, Jamon”.

Regizorul a devenit cunoscut în Spania pentru filmele sale cu o încărcătură puternic erotică, precum „Bilbao” (1978) şi mai recentul său succes „My Name Is Juani”, un lungmetraj din 2006 despre o tânără care îşi părăseşte oraşul natal pentru a trăi la Madrid.Filmul său din 1992 „Jamon, Jamon” nu numai că i-a făcut cunoscuţi pe atunci tinerii Bardem şi Cruz, în prezent căsătoriţi, ci i-a adus regizorului un Leu de Argint la Festivalul de la Veneţia. În 2006, el a fost membru în juriul aceluiaşi festival, scrie Channel News.

Printre filmele pe care le-a regizat se mai numără „Son de mar” (2001), „Volavérunt / Capricii” (1999), „La femme de chambre du Titanic” (1997), pentru care a primit un premiu Goya, în 1998, „Huevos de oro” (1993), care a primit premiul special al juriului la Festivalul de la San Sebastian, „Angustia” (1987), „Lola” (1986) etc.

Tags: