Vacanță de o săptămână pentru parlamentari cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Vacanță de o săptămână pentru parlamentari cu ocazia Sărbătorilor Pascale
Foto: expressdebanat.ro

Aleşii statului au din nou un statut special şi se vor bucura de mai bine de o săptămână de concediu cu ocazia Sărbătorilor pascale. În acest context, proiecte legislative importante vor fi din nou amânate.

Parlamentarii au decis ca nici luni și nici marți să nu fie prezenți în Parlament. Își vor desfășura activitatea în teritoriu, iar de miercuri începe vacanța.  

Începând de miercuri până luni sunt zile libere și se vor recupera așa cum recuperează și ceilalți. Iar luni și marți avem activitate în teritoriu. N-ar avea sens să mai facem o cheltuială dus-întors pentru două zile”, a declarat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaților.

Și de Paștele catolic parlamentarii au avut câteva zile libere.