Preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadirov, i-a condamnat dur pe Tamerlan şi Djohar Ţarnaev, cei doi fraţi de origine cecenă suspecţi în atentatul din Boston. Kadirov i-a numit pe cei doi suspecți „acoliţii lui Satana”, relatează AFP.
„Astăzi, pot spune cu toată răspunderea că Tamerlan şi Djohar sunt veritabili acoliţi ai lui Satana, de ultimă speţă. „Mulţumită lui Dumnezeu, Tamerlan a fost ucis, Djohar a fost arestat. Dacă nu, ar fi putut aduce nefericire în familiile unor oameni complet nevinovaţi”, a declarat liderul Ceceniei.
Fraţii Ţarnaev, au locuit în Kirghîstan precum şi în Caucazul rus, au emigrat la începutul anilor 2000 în Statele Unite alături de părinţii lor, însă nu au întrerupt legăturile cu Daghestan, o republică instabilă din Caucazul rus de unde provine mama lor.
Fratele cel mare, Tamerlan, ucis în timpul unei urmăriri cu poliţia, este suspectat că a fost în Cecenia, de unde provine tatăl lor, în cadrul unui sejur de aproape şase luni în Rusia în 2012.