Reprezentanții Prefecturii Bacău au anunțat că sute de pensionari din 20 localități din județul Bacău nu și-au primit pensiile la timp. Motivul: lipsa mașinilor de transport securizat al banilor, după ce Compania Națională de Poștă nu a decontat cheltuielile de transport, relatează Mediafax.
Deși poștașii din Bacău nu au participat la grevă, în 20 de localități, pensiile nu au putut fi distribuite la timp. Întârzierile au fost constatate în urma unor controale efectuate de prefectura Bacău.
„În urma verificărilor făcute în teritoriu, s-a constatat că, din motive tehnice cauzate de lipsa mijloacelor de transport securizate şi diminuarea sumelor alocate pentru decontarea cheltuielilor de transport cu autoturismele personale, nu au fost realizate schimburile de expediţii. Aici sunt incluse şi plăţile pensiilor către beneficiarii din 20 de localităţi”, a declarat Carmen Cioltan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii.
”Ca urmare a revenirii Companiei Naţionale de Poştă asupra deciziei de decontare a cheltuielilor de transport, schimburile de expediţii s-au efectuat cu unele întârzieri în judeţul Bacău, începând de miercuri, potrivit informaţiilor primite de la Sindicatul Lucrătorilor Poştali din judeţul Bacău„, a precizat aceasta.
Prefectul Claudiu Octavian Șerban va avea, vineri, o întâlnire cu reprezentanții Poștei Române și ai Sindicatului Lucrătorilor Poștali din județul Bacău pentru clarificarea acestei situații.