Premierul Victor Ponta a vorbit în cadrul ședinței de Guvern susținută marți despre subiectele ce vor fi dezbătute, miercuri, în cadrul Consiliului European. De asemenea a prezentat informații referitoare la privatizarea CFR Marfă, dar și despre sancționarea celor care profită de pe urma bugetelor locale.
”Mâine, în cadrul Consiliului European voi prezenta o poziție a României pe care am pus-o de acord și cu președintele, solicitându-i mandat în acest sens, o poziție importantă vis- a – vis de strategia nosatră energetică”, a declarat Ponta.
Potrivit premierului, în timpul ședinței Consiliului European, se va discuta despre folosirea și accesul la toate tipurile de energie la nivel european.
”Vor fi discuții importante care țin atât de folosirea și accesul la toate tipurile de energie convenționale și neconvenționale, la nivel european se dorește acest lucru și există o poziție clar majoritară”, a afirmat premierul.
Un alt punct important îl reprezintă protecția consumatorului vulnerabil.
”Spre deosebire de multe țări din UE noi avem o categorie importantă de persoane care fac parte din acest segment al populației care are nevoie de sprijin”, a spus primul-ministru.
Modernizarea clădirilor este un alt obiectiv important aflat pe lista subiectelor ce vor fi dezbătute miercuri, alături de un alt subiect care face parte din problemele zilnice ale României.
”Unul dintre cele două mari subiect de care vorbim tot timpul, agricultură și energie, unul se discută mâine”, a mai spus Ponta.
În cadrul aceleași ședințe, Relu Fanechiu a prezentat etapele ce vor fi parcurse pentru privatizarea CFR Marfă.
”Joi se vor parcurge trei termene cu privire la privatizarea CFR: depunerea ofertelor, analiza preliminară și stabilirea listei scurte. Luni va fi finalizată procedura”, a specificat Fenechiu.
Pe de altă parte, Victor Ponta a vorbit și despre o decizie pe care a luat-o cu privire la situația bugetului autorităților publice locale.
”Mai am o decizie importantă legată de situația financiară a autorităților publice locale. O să luăm o decizie dficilă, dar necesară. Și ca un semnal pentru primari, președinți de Consilii Județene, cei care sunt serioși, cei care își administrează bine bugetele trebuie să fie recompensați. Cei care se îndatorează și cheltuie doar ca să fie realeși vor intra într-o procedură specială în așa fel încât să nu aflăm că ei s-au ales sau au plecat cine știe pe unde, prin ce țări și noi rămânem să le plătim datoriile. E o decizie importantă pe care o luăm astăzi. Vreau să fie întotdeauna de susținere pentru cei serioși și de sancționare a celor care folosesc bugetele locale fără chibzuință”, a susținut primul ministru.