România preia Preşedinţia în exerciţiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est

România preia Preşedinţia în exerciţiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est
România a preluat Președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) în cadrul reuniunii formale de vineri, de la Ohrid, Republica Moldova, a miniștrilor afacerilor externe, la care a participat și...

România a preluat Președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) în cadrul reuniunii formale de vineri, de la Ohrid, Republica Moldova, a miniștrilor afacerilor externe, la care a participat și secretarul de stat în MAE Radu Podgorean.

Evenimentul a fost organizat de Republica Macedonia, în calitate de Preşedinţie în Exerciţiu a SEECP, relatează Mediafax.

Alături de delegaţiile statelor membre ale SEECP, la reuniune au participat şi o serie de invitaţi speciali printre care şi reprezentanţi ai Priştinei.

Discuţiile au vizat evaluări asupra situaţiei din regiune, stadiul procesului de extindere al UE, rolul SEECP în consolidarea cooperării regionale.

În cadrul reuniunii ministeriale au fost adoptate două declaraţii, prima dintre ele, „Declaraţia ministerială SEECP de la Ohrid”, menționând importanţa vitală a SEECP ca unic for politic de cooperare regională în Europa de Sud-Est şi a Consiliului Cooperării Regionale ca structură operaţională a Procesului.

A doua declaraţie adoptată de şefii delegaţiilor statelor participante reiterează angajamentele acestora privind cooperarea la nivel regional în domeniul combaterii dezastrelor şi a schimbărilor climatice.

Secretarul de stat Radu Podgorean a reiterat susţinerea fermă a României pentru integrarea europeană a tuturor statelor regiunii, cu îndeplinirea criteriilor de aderare.

Acesta a mai precizat că Procesul continuă să îşi menţină relevanţa ca principal forum politic de dialog regional, deciziile din acest cadru contribuind în mod semnificativ la promovarea intereselor statelor sud-est europene.

Tags: