Misterul vizitei la București a șefilor spionajului rus și american: O posibilă întâlnire secretă pe teren neutru

Misterul vizitei la București a șefilor spionajului rus și american: O posibilă întâlnire secretă pe teren neutru
Traian Băsescu și directorul CIA. Foto: presidency.ro

La începutul săptămânii România a fost vizitată de șefii spionajului din Rusia și America. Dacă luni a venit generalul Nikolai Patruşev, şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, marți a sosit la București șeful CIA, John Brennan.

Potrivit analiștilor, sosirea celor doi oficiali străini aproape în același timp nu este deloc o întâmplare. Există chiar posibilitatea ca cei doi să fi ales Bucureștiul pentru o întâlnire secretă a celor două mari puteri pe un teren neutru.

În lumea serviciilor secrete, asemenea situaţii, care pot să pară întâmplătoare la prima vedere, nu există. Asemenea vizite se planifică cu foarte mult timp înainte şi în detaliu. Există fără doar şi poate un acord al celor trei guverne. Nu m-ar mira să existe şi o întâlnire a celor doi şefi de servicii secrete pe un teren neutru, care este România”, a declarat Adrian Baciu, expert în securitate, la TVR.

De asemenea și analistul miliatr Ion Petrescu a declarat pentru Adevărul că vizita celor doi nu a fost cu siguranță întâmplătoare.  “Cele două vizite anunţă evenimente surprinzătoare, inclusiv o tot mai posibilă întâlnire, în această vară, între şefii de stat român şi rus”, a spus Petrescu.