Avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, a declarat, marți, că pedeapsa primită de Cristian Cioacă, de 22 de ani de închisoare pentru uciderea Elodiei Ghinescu, este mult prea blândă, având în vedere gravitatea faptelor.
„Mi se pare o pedeapsă mult prea blândă pentru fapta pe care a săvârșit-o Cristian Cioacă. Și-a omorât soția. Faptul că a fost polițist l-a ajutat enorm. Copilul nu o să poată să ducă o floare la mormântul mamei sale. Măcar 25 de ani ar fi trebuit, maximul la această încadrare” , a declarat avocata, după aflarea deciziei Tribunalului Argeș.
Ea a apreciat totuși condamnarea acestuia fără ca procurorii să aibă cadavrul victimei.
„Apreciez că schimbarea opticii jurisprudenței de condamnare fără cadavru este un succes pentru justiția din țara noastră. Tot ce a făcut ulterior denotă faptul că se aștepta la pedeapsă. Criminalii au început să-l copieze pe Cristian Cioacă, distrugând foarte bine cadavrul. El a devenit un exemplu negativ pentru opinia publică”, a mai spus Crina Radu.
Decizia magistraților nu este definitivă, iar Cristian Cioacă va contesta sentința.