Papa Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfânt de Biserica Catolică

Papa Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfânt de Biserica Catolică
Biserica Catolică Romană îl va declara pe Papa Ioan Paul al II-lea sfânt, a anunțat, vineri, Vaticanul, relatează CNN. Potrivit Vaticanului, Papa Francisc a semnat decretul de canonizare vineri dimineață. Ioa...

Biserica Catolică Romană îl va declara pe Papa Ioan Paul al II-lea sfânt, a anunțat, vineri, Vaticanul, relatează CNN.

Potrivit Vaticanului, Papa Francisc a semnat decretul de canonizare vineri dimineață.

Ioan Paul a fost Papă din 1978 până în 2005. La funerariile sale, sute de mii de pelerini s-au adunat în Piața St. Peter și au strigat ”Santo Subito” (Sfințire acum!). Acesta a fost beatificat devenind ”cel binecuvântat” la șase ani de la moartea sa, fiind cea mai rapidă beatificare din ultimele secole.

Încă nu a fost anunțată data la care va avea loc ceremonia de canonizare.

Papa Ioan Paul al II-lea, al treilea cel mai longeviv papă, a decedat în aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani.

A suferit de Parkinson, artrită și alte câteva afecțiuni timp de câțiva ani înainte de a înceta din viață.

Tags: