Externe
O scrisoare suspectă care conţinea un praf de culoare neagră a fost descoperită, miercuri, într-un colet adresat Băncii Centrale Europene, a anunţat poliţia din Frankfurt.
Deși nu a prezentat niciun pericol, substanţa descoperită este supusă unei analize chimice, a anunțat poliția, potrivit straitstimes.com.
Miercuri dimineaţa, „angajaţi ai Băncii Centrale Europene au semnalat că o scrisoare suspectă a fost primită prin intermediul serviciilor poştale. O pulbere neagră s-a scurs din scrisoare”, a anunţat poliţia din Frankfurt într-un comunicat.
O angajată a prezentat disconfort după ce a intrat în contact cu acest colet, iar echipaje de poliţie şi pompieri au securizat perimetrul vizat.