Verișoara lui Dan Voiculescu, Paraschiva Silaghi, a vorbit, miercuri, despre încercările de a dovedi că actualul vicepreşedinte al Senatului a fost colaborator al Securităţii. Invitată la emisiunea Naşul, de pe 10TV, Silaghi a explicat că a depus probe la CNSAS potrivit cărora politicianul a făcut rapoarte despre ea la Securitate. Între timp, Dan Voiculescu încearcă să fenteze verdictul de colaborator primit în luna februarie a acestui an.
Paraschiva Silaghi şi Dan Voiculescu se află într-un conflict continuu, având mai multe procese pe rol, după ce Silaghi a aflat că Voiculescu a turnat-o la Securitate. În 2009, Paraschiva Silaghi, împreună cu soţul ei, Victor Silaghi, susţineau în actele depuse la instaţă, unde se judeca procesul privind colaborarea cu Securitatea a lui Dan Voiculescu, că se consideră prejudiciaţi grav, moral şi material, urmând să-i ceară daune fostului lider al PC.
Verdict definitiv: colaborator
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, în februarie 2011, că Dan Voiculescu a fost colaborator al Securității. Prima reacție a vicepreşedintelui Senatului a fost că va contesta verdictul la CEDO.
Potrivit Revistei Kamikaze, însă, Dan Voiculescu s-a hotărât între timp că este mai avantajos să mai încerce o dată la ÎCCJ. Pentru că norocul sau abilitatea apărătorilor par să conteze mult în actul de justiție din România, Voiculescu a „nimerit” la cel mai îngăduitor complet de judecată cu presupușii colaboratori ai Securității.
În acest sens Voiculescu a depus o contestație în anulare, cale specială de atac, care potrivit practicilor judiciare are șanse infime de reușită. Cererea senatorului a primit numărul de înregistrare 17.826 la Registratura ÎCCJ, pe 19 mai, în urma cererii primite prin poștă de instituție. Pe 18 mai Voiculescu a depus personal încă o cerere la registratură care a primit numărul 17.725.
Modificare cu pasta corectoare
Motivul pentru care a depus Voiculescu două cereri este o practică uzuală avocățească, depui două cereri și alegi completul care vrei să îți judece dosar: mai multe cereri, mai multe șanse să nimerești un complet bun.
Dar cum tacticile uzuale nu sunt suficiente pentru o personalitate deosebită, în cazul senatorului Registratura a folosit un tratament special și pe cererea depusă pe 18 mai numărul inițial a fost șters cu pastă corectoare și recompletat. Astfel dosarul a primit numărul 2.662 în loc de 17.725, ajungând să fie atribuit Completului VII, un complet tradițional favorabil foștilor ofițeri de securitate.
Silaghi susţine că are noi dovezi
Paraschiva Silaghi a declarat, miercuri, la emisiunea „Nașul” că începe să își piardă încrederea în justiția română. Sunt pregătită să apelez la justiția germană, care are metode de corectare a nedreptăților făcute de instanțele din România, a declarat ea.
Sunt în posesia unor dovezi, potrivit cărora Dan Voiculescu ar fi făcut rapoarte la Securitate și despre părinții mei, a mai susținut verișoara lui Voiculescu.
Voiculescu avea două milioane de dolari
În perioada comunistă, Voiculescu avea un buget personal de 2 milioane de dolari, provenit din afacerile companiei Crescent, a afirmat Silaghi, miercuri. Despre proveniența banilor, aceasta a amintit ca posibilă explicație brevetele de inventator pe care acesta le deținea în perioada comunistă, dar nu a putut preciza dacă aceste invenții erau ale lui Voiculescu sau proveneau tot de la Crescent.
Dan Voiculescu a fost numit, în 1982, directorul reprezentanţei din Bucureşti a unei firme, chipurile străine, Crescent Commercial & Maritime Ltd – Grecia. În fapt o mașinărie tip off-shore de făcut bani a regimului comunist.
Turnătoriile lui Voiculescu
Paraschiva Silaghi susţinea în urmă cu doi ani că abia în 2008 a aflat despre adevărata trădare a vărului său, Dan Voiculescu, preşedintele fondator al PC.
„Cine trădează colegii, prietenii, familia, rudele de sânge poate merge cu trădarea şi mai departe. S-a oprit oare domnul Dan Voiculescu în prezent să mai practice trădarea?”, arăta Victor Silaghi în actele înaintate instanţei.
CNSAS susţinea atunci că Dan Voiculescu a semnat cu numele lui, sau cu numele de cod „Felix“, mai multe note informative despre modul în care au fugit din România verişoarele sale Paraschiva Silaghi şi Mihaela Nanu.
Paraschiva Silaghi şi-a anulat în 2009 declaraţiile anterioare în dosarul în care politicianul contesta verdictul de colaborare cu Securitatea, acţiunea acesteia venind după ce şi-a văzut în dosarul personal de la CNSAS că liderul PC a dat informaţii despre ea.
Acuzată de şantaj
Dan Voiculescu a susţinut în urmă cu doi ani că, înainte ca verişoara lui să-şi retracteze declaraţiile, i-ar fi solicitat un împrumut de 40.000 de euro, sumă pe care el ar fi refuzat să i-o dea.
„Îi aduc aminte doamnei Silaghi că legea pedepseşte şantajul“, avertiza atunci Voiculescu. „Totuşi, cred că merită spus că schimbarea declaraţiilor vine în condiţiile în care verişoara mea a declarat ca martor, în anul 2006, că nota pe care am dat-o eu, legată de plecarea ei din ţară, a fost către directorul întreprinderii la care lucram, şi nu către Securitate, la un an după plecarea ei“, mai preciza Voiculescu.