Indiferent de ceea ce facem, la un moment dat vine clipa în care decidem să punem punct acelei activităţi. Potrivit Daily Mail, câţiva cercetători au descoperit acel impuls al creierului care ne arată când este cazul să ne oprim. Aceştia susţin că o parte a creierului, mai exact corpul calos care transmite informaţii dintr-o emisferă cerebrală în cealaltă, este responsabilă pentru acest fapt.
Astfel când omul ajunge la o anumită limită, creierul transmite un semnal prin care subiectul înţelege că trebuie să renunţe la activitatea respectivă.
Cercetătorii americani de la Universitatea Duke din California au făcut un astfel de studiu pe maimuţele Rhesus Macaque. Maimuţelor li s-a pus la dispoziţie o cantitate mică de mâncare, iar în altă parte o cantitate mai mare şi mai consistentă. După câteva minute bune de aşteptare, când creierul a transmis acel semnal, animalele s-au mutat imediat la cantitatea mai mare.
Potrivit cercetătorilor americani, această descoperire este valabilă şi pentru viermi, albine, peşti şi foci.
“Această soluţie fundamentală este răspunsul unei probleme esenţiale”, a declarat unul dintre cercetătorii care au asistat la studio.