Prim-vicepreședintele PNL Klaus Iohannis a afirmat, joi, în privința noii legi a salarizării, că nu este cazul să se sară calul și că este nevoie de o unitate între funcționari, potrivit Mediafax.
„Orice variantă care ne dă mână liberă ne este favorabilă, fiindcă noi am demonstrat că ştim să folosim banul public eficient şi bine. Pe de altă parte, nu cred că trebuie să sărim calul. Nu se poate ca în fiecare localitate cuantumul salariului pentru funcţionari publici care se ocupă de acelaşi lucru să fie substanţial diferit. Trebuie să păstrăm şi unitatea în rândul funcţionărimii”, a declarat Iohannis.
Acesta a adăugat că în acest moment există foarte multe diferențe în ceea ce privește salariile funcționarilor publici.
„Sunt inechităţi care există acum. Dacă faceţi comparaţie între ce salariu are un funcţionar din Primărie şi, bunăoară, unul din restructurabila Direcţie Generală a Finanţelor Publice, veţi rămâne foarte surprinşi de diferenţe, or aceste lucruri sunt incorecte”, a spus Iohannis.