Întotdeauna păsările au reprezentat un impediment pentru siguranța decolării avioanelor. Reprezentanții aeroportului John F. Kenedy și La Guardia din New York, se confruntă de luni bune cu gâștele, care nu se înduplecă să plece din fața aeronavelor care decolează. Cu toate că au fost tăiați arbori și arbuști, muzica a fost dată la maximum, pentru a speria păsările, și chiar au fost trase arme de focuri, nimic nu pare să funcționeze.
Această problemă trebuie rezolvată cât mai repede, întrucât companiile aeriene nu-și permit să se confrunte cu pagube materiale și nici cu accidentele mortale provocate de gâște.
Potrivit Green Report, edilii din New York au decis că păsările trebuie să dispară neapărat de pe o rază de 11 kilometri, din preajma aeroporturilor. Autoritățile vor prinde gâștele și le vor trimite în Pennsylvania pentru a fi gătite pentru săraci.
“Gâștele vor fi capturate și transportate în Pennsylvania pentru consum pe cheltuiala Administrației din New York. Cred că este cea mai bună soluție și vrem să ne asigurăm că nu vor fi irosite”, a declarat un oficial al Ministerului american al Protecției Mediului, citat de sursa menționată.
În urmă cu 16 ani, un avion militar s-a prăbușit în Alaska, accidentul soldâdu-se cu viața a 24 de persoane, iar în 2009 un avion de pasageri a căzut în râul Hudson după ce motorul a fost avariat din cauza gâștelor.