Vicepreședintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Daniel Tudor a anunțat că nu va mai candida pentru funcția ce o deține, invocând atât motive personale, cât și o posibilă stare de incompatiblitate dat fiind că soția sa Doina Tudor ocupă un loc de senator.
„Guvernul a aprobat miercuri o ordonanţă de urgenţă care modică OUG 93/2012, care reglementează funcţionarea ASF. Actul reduce numărul membrilor Consiliului ASF de la 11 la 9 şi stabileşte criteriile de incompatibilitate pentru aceştia, printre care se numără şi calificările profesionale minime necesare şi evitarea conflictului de interese. În acest context, am luat decizia să nu mai candidez pentru un nou mandat în viitorul Consiliu al ASF din motive personale şi ca urmare a unei posibile incompatibilităţi din cauza soţiei, Doina Tudor, care este senator”, a declarat Tudor, citat de Mediafax.
Soția acestuia a obținut un loc de senator la alegerile parlamentare din noiembrie 2012.
„Anul trecut, în luna octombrie, am fost numit preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). După înfiinţarea ASF, în luna aprilie a acestui an, am fost votat în Parlament vicepreşedinte al instituţiei. După ce numărul membrilor Consiliului ASF a fost redus de la 17 la 11, am fost votat din nou în această funcţie. Fiecare candidatură presupune audieri la comisiile de specialitate din Parlament. Dacă aş mai candida încă o dată ar fi pentru a patra oară în mai puţin de un an de zile. Din punctul meu de vedere este prea mult”, a mai spus Tudor.
Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă reducerea componenţei Consiliului ASF de la 11 la 9 membri, pentru a răspunde în timp solicitării FMI, deşi prevederea a fost inclusă şi într-un proiect de lege aprobat de Camera Deputaţilor şi trimis la Senat.